JoomlaWatch Stats 1.2.9 by Matej Koval
PLCZSKHUROBGRS CĂUTAŢI-NE PE FACEBOOK

SPI International / FilmBox promovează filmele europene de succes: luna aceasta, „Legături Bolnăvicioase”, în regia lui Tudor Giurgiu

Love-Sick

„Legături Bolnăvicioase” (2006), primul lungmetraj al regizorului român Tudor Giurgiu („Despre oameni și melci”, „De ce eu”), va fi difuzat în luna iunie, la canalele FilmBox. Producția, o peliculă 100% autohtonă, câștigătoare a două premii la gala Gopo 2007, a fost filmul românesc cu cel mai mare număr de spectatori în cinema, în 2006, iar includerea sa în grila SPI International / FilmBox face parte din strategia operatorului mondial de a susține și promova producțiile europene.

Filmată în numai o lună și jumătate, în mare parte în București, și bazată pe romanul omonim al Ceciliei Ștefănescu, drama urmărește triunghiul amoros format de 3 tineri aflați în căutarea propriei identități. Kiki (Maria Popistașu – „SexTraffic”) și Sandu (Tudor Chirilă – „Milionari de weekend”) sunt mai mult decât frate și soră; ei sunt îndrăgostiți unul de altul, dar relația lor atât de bine ascunsă va fi cunoscută de toți după ce Kiki începe o poveste de dragoste cu prietena ei Alex ( Ioana Barbu – „Dacă bobul nu moare”).

Mi-am dorit să fac un film românesc cât mai personal, departe de social sau politică. Un film despre prieteni, maturizare, sacrificii, nonconformism și tot ceea ce poți face când ai 18 ani și simți că lumea e a ta. (…) Este un « film de actori ». Nu aș fi reușit nimic fără ei. Fără Ioana, Maria și Tudor” a declarat Tudor Giurgiu, unul dintre cei mai apreciați regizori din România, laureat în 2012 al premiului BAFTA pentru „Superman, Spiderman sau Batman”.

Subiectul dramei recomandate de FilmBox în luna iunie a creat destul de multe controverse, considerat a fi poate prea incitant pentru cinefilii din România și nu numai: „Nu știu însă cât de pregătit e publicul de la noi pentru un astfel de film. Îmi doresc totuși ca lumea să se uite cu plăcere, să râdă pe alocuri, să fie relaxată” a declarat Ioana Barbu, una dintre actrițele în rol principal. Din distribuție mai fac parte nume importante ale cinematografiei de la noi din țară, ca Mircea Diaconu sau Tora Vasilescu, dar și vedete din showbiz ca Puya sau Mihaela Rădulescu.

Bine primită de critici, care au descris-o în termeni precum „un joc actoricesc impresionant” (Variety) sau „o maturizare a cinematografiei românești” (The Guardian), pelicula va fi difuzată duminică, 25 iunie, de la ora 22:00, pe FilmBox Plus.

  • Distribuie pe:
    Facebook Google Bookmarks 

TOP CATEGORII