-
Cadourile lunii decembrie, la canalele FilmBox
În luna lui Moș Crăciun, la canalele FilmBox surprizele se țin lanț. Ne întâlnim cu vedete celebre de peste ocean în blockbustere care au făcut deliciul iubitorilor de filme bune și, de asemenea, ne delectăm cu premierele unor seriale lăudate, producții BBC, pe care criticii se întrec să le laude.
„Wolf Hall” („Curtea Lupilor”) este o producție BBC 2015 care are în palmares un trofeu Globul de Aur și 2 premii Bafta. Această dramă istorică lăudată este ecranizarea romanului cu același nume semnat de Hilary Mantel și spune povestea ascensiunii la putere a controversatului Thomas Cromwell, la curtea lui Henry al VIII-lea. Din distribuție fac parte nume celebre ca Damian Lewis („Homeland”) în rolul regelui britanic și Mark Rylance („Bridge of Spies”) în rolul lui Thomas Cromwell. „Wolf Hall” va fi difuzat pe FilmBox Premium, începând cu 11 decembrie, în fiecare duminică, de la ora 21:00.
Peste 100 de premii internaționale și mai bine de 160 de nominalizări pentru „Dr. Who”, serialul care începe pe FilmBox Premium. Laureatul Oscar Peter Capaldi dă viață celei de-a douăsprezecea încarnări a misteriosului Dr. Who, un extraterestru cu formă umanoidă care are capacitatea de a își regenera trupul de fiecare dată când este rănit mortal, luând altă înfățișare și altă personalitate. Cel mai recent senzon al acestei lăudate producții BBC se vede începând cu 24 decembrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 19:10.
Tot în ajun de Crăciun, FilmBox vă recomandă o comedie romantică în care ne întâlnim cu Julianne Moore și Greg Kinnear. „The English Teacher” („Profesoara de engleză”) este povestea Lindei a cărei viață va fi complet dată peste cap atunci când se reîntâlnește cu Jason, un fost elev deosebit de talentat care decide să se întoarcă în orașul natal. Când relația celor doi depășește granița prieteniei, Linda trebuie să ia o decizie foarte grea. Pelicula începe la FilmBox Premium, sâmbătă, 24 decembrie, de la 22:20.
„Our first Christmas”(„Primul nostru Crăciun”) este una dintre recomandările FilmBox Extra HD pentru seara de ajun. Pelicula, un film de aventură din 2008, spune povestea lui Cindy și Tom, care s-au căsătorit cu un an în urmă. Acum, ei vor petrece primul Crăciun împreună și se anunță unul cu peripeții. De ce? Fiecare familie are propria sa tradiție de Crăciun la care nu vrea să renunțe cu niciun chip. Cine va ceda primul? Aflăm pe pe FilmBox Extra HD, sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 16:10.
Tot pe FilmBox Extra HD și tot în ajun de Crăciun, vă invităm să vedem împreună o comedie excelentă. „A golden Christmas” („Miracol de Crăciun”) este o peliculă americană în care o tânără luptă să recupereze casa în care a copilărit și care, între timp, ajunsese pe mâinile unui străin. Andrea Roth, Nicholas Brendon și Elisa Donovan fac parte din distribuția acestui film care se vede pe 24 decembrie, de la ora 17:35.
Mai mult... -
„Wolf Hall” și „Dr. Who”, producțiile BBC care au premiera la FilmBox Premium, în decembrie
FilmBox România continuă seria premierelor BBC în urma parteneriatului semnat anul acesta, iar, în decembrie, îi invită pe români să urmărească două seriale premiate, difuzate pe canalul FilmBox Premium.
„Curtea Lupilor” („Wolf Hall”), ecranizarea romanului cu același nume semnat de Hilary Mantel, este o producție BBC 2015, care a adunat în palmares un trofeu Globul de Aur, 2 premii Bafta și alte 41 de nominalizări. Această miniserie în 6 episoade este o dramă istorică ce prezintă ascensiunea la putere a lui Thomas Cromwell, fiu de fierar, care ajunge prim-ministrul lui Henry al VIII-lea, croindu-și drum printre intrigile de la curtea regală. Damian Lewis („Homeland”, „Billions”) cel care îl interpretează magistral pe controversatul rege Henry al VIII-lea, a mărturisit că pentru a intra în pielea personajului a avut o sursă de inspirație neobișnuită: viața Ducelui de Cambridge și a fratelui său, Prințul Harry. Întrebat ce părere are despre Henry al VIII-lea, Lewis a declarat că „Regele a fost un rock star al Renașterii. Dar era, de asemenea, un om foarte inteligent, care iubea istoria, tirul cu arcul și dansul. Era poliglot și își dorea numai câteva dintre lucrurile pe care oamenii obișnuiți le aveau”.
Alături de Damian Lewis, din distribuție mai face parte și laureatul Oscar Mark Rylance (Bridge of Spies). El îi dă viață lui Thomas Cromwell, un personaj despre care declară „Cred că tot ce își dorea era să facă bine, dar a fost înconjurat de oameni periculoși, așa că a fost crucial pentru el, felul în care și-a croit drum printre ei”. Serialul, cotat cu un rating de 97% pe renumitul site rottentomatoes.com, este lăudat de critici de pretutindeni ca fiind o capodoperă a genului. „Înnebunitor de bun” (Chicago Tribune) și „Extrem de inteligent și bine interpretat” (New York Times) sunt numai câteva dintre aprecierile pe care această producție BBC le-a primit imediat după lansare. „Curtea Lupilor” va fi difuzat în fiecare duminică, începând cu 11 decembrie, de la ora 21:00, pe FilmBox Premium.
A doua premieră BBC din luna decembrie este mult-îndrăgitul serial „Dr. Who”, o producție care a strâns peste 100 de premii internationale și 160 de nominalizări de la lansarea primului sezon, în urmă cu 10 ani. În rolul misteriosului doctor îl regăsim actorul de Oscar, Peter Capaldi, care dă viață celei de-a 12 încarnări a lui Dr. Who. Acesta este un extraterestru cu formă umanoidă care, de fiecare dată când este rănit mortal, își poate regenera trupul într-o altă formă și o altă personalitate. Așa se explică de ce, până în prezent, un număr mare de actori, printre care Matt Smith (The Crown) și David Tennant (Harry Potter and the Goblet of Fire), au interpretat rolul lui Dr. Who. Pentru Capaldi, să îl joace pe renumitul doctor a fost o provocare, dar și o plăcere în același timp, după cum el însuși declară: „Mi s-a părut greu la început. Dar când văd reacția copiilor atunci când apar pe scenă e fantastic. E ca și cum aș fi un personaj mitic, cam ca Vrăjitorul din Oz sau Moș Crăciun”. După spusele lui Peter Capaldi, costumul interesant pe care personajul său îl poartă în sezonul care are premiera la FilmBox Premium luna aceasta, a fost inspirat de ținutele starului David Bowie. FilmBox România a decis să difuzeze, pentru început, cel mai recent sezon – cel cu numărul 9. Serialul, care în fiecare nou sezon spune o altă poveste populată de alte personaje, are un rating din partea criticilor pe rottentomatoes.com, de 93%. Începând cu 24 decembrie, Dr. Who va fi difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 19:10.
Mai mult... -
Seriale de Crăciun deschid luna cadourilor la canalele FilmBox
La canalele FilmBox, magia sărbătorilor ne cuprinde încă din prima zi a lunii. Povești cu aventuri fantastice, elfi și prietenii neobișnuite, le regăsim pe toate în serialele care au premiera pe 1 decembrie. „Ludvig și Moș Crăciun” și „Steaua Crăciunului” sunt producții europene dedicate sărbătorilor de iarnă care ne vor însoți în fiecare zi a lunii, până de Crăciun.
Pe FilmBox Family, pe 1 decembrie, de la ora 21:30, începe „Ludvig și Moș Crăciun”. Serialul, o producție 2011, din Danemarca, este o poveste captivantă care implică aventuri magice, fantome, elfi, pasaje secrete și comori ascunse. Personajul principal este Ludvig, un băiat de numai 12 ani care se mută într-un conac vechi de peste 5 secole, în Børglum. Casa însă este locuită deja de un grup de fantome, în frunte cu Stygge Krumpen, legendarul episcop al Børglumului. El vrea acum să își recupereze faima pierdută și intenționează să îl folosească pe tatăl lui Ludvig pentru asta. Băiatul trebuie să-și salveze familia, conacul și spiritul Crăciunului de malefica fantomă. Dar nu este singur și în luptă primește un ajutor neașteptat: chiar Moș Crăciun ajunge în Børglum, decis să salveze locul unde el însuși a copilărit, în urmă cu peste 500 de ani.
Tot din Danemarca vine și cea de-a doua premieră a lunii decembrie, „Steaua Crăciunului”. Serialul, al cărui prim episod se vede pe 1 decembrie, pe FilmBox Plus, este o poveste emoționantă despre 3 copii între care se leagă o prietenie neașteptată. Atunci când micuța Sus este nevoită să se mute într-un sat uitat de lume, în care familia sa moștenise o pepinieră de Poinsettia (Crăciuniță sau Steaua Crăciunului, în daneză), fetița îi întâlnește pe Bob, un băiețel pasionat de astrologie, și pe Tom, un hoțoman care este convins că zânele există. Cei trei devin prieteni de nedespărțit și trec împreună prin aventuri care îi vor încânta cu siguranță pe cei mai mici membri ai familiei. „Steaua Crăciunului” va fi difuzat începând cu 1 decembrie, zilnic, de la ora 21:35, pe FilmBox Plus.
Mai mult... -
5 lucruri pe care nu le știați despre Jean-Claude Van Damme
Pe numele său adevărat Jean-Claude Camille François Van Varenberg, la 18 octombrie 1960 se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori, regizori și luptători de arte marțiale din toate timpurile. Bănuim că deja v-ați dat seama că vorbim despre „Soldatul Universal”, nimeni altul decât Jean-Claude Van Damme.
Acest actor emblematic pentru lumea cinematografiei mondiale, cunoscut pentru rolurile sale din Bloodsport, Kickboxer sau Double Impact, a fost mereu în atenția presei, dar sunt și câteva lucruri care sunt mai puțin știute despre vedetă. Iată o parte dintre ele:
- Începând din octombrie 2012, oricine vizitează Bruxelles-ul poate admira o statuie a lui Jean- Claude Van Damme din bronz, în mărime naturală, pe care locuitorii orașului natal al vedetei au construit-o în semn de mulțumire pentru marele actor.
- În 1998, a fost diagnosticat cu tulburare bipolară, o afecțiune mintală din cauza căreia suferă de schimbări bruște de dispoziție. Din fericire, vedeta ține boala sub control și nu are nicio problemă în a vorbi deschis despre situația sa medicală. „Uneori mă veți iubi, alteori mă veți urî. Dar nu pot face nimic. Nu sunt perfect. Sufăr de tulburare bipolară”, a declarat amuzat celebrul actor.
- Înainte de a cunoaște succesul la Hollywood, a trăit o vreme pe străzi și a lucrat ca șofer de taxi sau pizza delivery boy.
- Uimitoarele lui scene de luptă ascund un secret neobișnuit: în adolescență, timp de 5 ani, Jean-Claude Van Damme a luat lecții de … balet. „Baletul este o artă, dar este și unul dintre cele mai dificile sporturi. Dacă poți supraviețui unui antrenament de balet, poți supraviețui cu succes în orice alt sport”, a comentat actorul.
- A fost partnerul de antrenament al celebrului Chuck Norris, care l-a simpatizat pe puștiul din Belgia și i-a oferit un loc de muncă în barul său din Newport Beach. Mai târziu, Jean-Claude a primit chiar un rol în filmul lui Chuck Norris, „Missing in Action”, iar prietenia dintre cei doi actori a devenind astfel încă și mai apropiată.
FilmBox Extra HD vă dă ocazia să vă întâlniți cu Jean-Claude Van Damme, luni, 28 noiembrie, de la ora 22:00, în pelicula „Deraiat”.
Mai mult... -
În noiembrie, canalele FilmBox aduc filme și seriale în premieră, actori celebri și povești impresionante
Premiera lunii noiembrie este seria „Beowulf: Întoarcerea în ținutul scutului”. Cu William Hurt și Kieran Bew în distribuție, serialul de la FilmBox Premium este ecranizarea modernă a istoriei legendarului erou al geților Beowulf. Descrisă ca un western care are loc în Evul Mediu, în trecutul mitologic al Marii Britanii, povestea lui se împarte în 12 episoade care vor rula, începând cu 12 noiembrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, numai pe FilmBox Premium.
„Pericol ascuns” este un thriller cu Sherilynn Fenn care vorbește despre tragedia unei femei ce nu numai că își pierde soțul, dar află și că acesta a fost implicat într-un jaf de proporții, iar complicii săi vin acum să își ceară partea de pradă. Pelicula se vede pe FilmBox Premium, duminică, 13 noiembrie, de la ora 21:00.
La FilmBox Extra HD, ne întâlnim cu George Clooney, Ewan McGregor, Jeff Bridges și Kevin Spacey, într-un film despre război, arme paranormale și jurnaliști în căutarea articolului perfect. „Oamenii care se holbau la capre” este comedia care începe vineri, 11 noiembrie, de la 23:40.
„Închisoarea Wentworth” este un noul serial care are premiera în noiembrie, la FilmBox Extra HD. Cotată cu un rating de 8.8 pe celebrul site IMDB, producția este o adaptare australiană modernă a renumitei serii „Prisoner”, acțiunea concentrându-se pe drama deținutelor din închisoarea de femei Wentworth. Episoadele se văd în fiecare vineri, de la ora 22:00.
Tot în luna noiembrie, pe FilmBox Extra HD, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, în filmele seriei „Mystery Woman”, ne întâlnim cu detectivul amator Samantha Kinsey care, după ce moștenește o librărie plină de romane polițiste de la unchiul său, decide să se implice în anchetele reale ale poliției și să ajute la descoperirea criminalilor care stau în spatele unor crime teribile.
Mai mult... -
În noiembrie, miercurea este seara misterelor, la FilmBox Extra HD
În luna noiembrie, FilmBox Extra HD vine în întâmpinarea iubitorilor de filme polițiste cu mult îndrăgita serie „Mystery Woman”. În fiecare miercuri, de la ora 22:00, ne întâlnim cu detectivul amator Samantha Kinsey, care vine în ajutorul polițiștilor și află, rând pe rând, ucigașii care stau în spatele unor crime teribile.
Miercuri, 02 noiembrie, facem cunoștință cu tânăra Samantha care tocmai moștenește librăria unchiului său și este pregătită pentru noi provocări. Ele nu vor întârzia să apară și Samantha se vede implicată într-o anchetă care urmărește să afle cine este este vinovat pentru moartea stranie a unui autor de romane polițiste de succes.
Enigmele se țin lanț în seria „Mystery Woman”, când detectivul amator Samantha Kinsey invită 3 autori renumiți pentru a da autografe în mica sa librărie, în care se vând numai romane polițiste. Dar seara se încheie cu o crimă adevărată, iar Samantha este singura care poate dezlega misterul. „Mystery Woman: Mystery Weekend” se vede pe FilmBox Extra HD, pe 9 noiembrie, de la ora 22:00
Miercurea misterelor continuă pe 16 noiembrie, pe FilmBox Extra HD, la ora 22:00, când începe „Mystery Woman: Snapshot”. Ne reîntâlnim cu Samantha Kinsey care, de data aceasta, trebuie să afle cine este autorul unei crime teribile a cărei victimă este chiar prietena sa, Barbara.
În „Mystery woman: Sing me a murder”, detectivul amator Samantha acceptă ca o formație celebră să vină să cânte în librăria sa, pentru un spectacol caritabil. Până la sfârșitul serii, însă, o crimă teribilă are loc. Cine este ucigașul aflăm miercuri, 23 noiembrie, de la 22:00, pe FilmBox Extra HD.
Ultima zi de noiembrie este dedicată tot misterelor pentru că „Mystery Woman: Vision of a murder” începe pe FilmBox Extra HD, de la ora 22:00. De data aceasta, ne întâlnim cu Samantha în vacanță, invitată pentru un weekend la un centru de sănătate. Când unul dintre vizitatori este găsit mort, este rândul ei să afle, încă o dată, cine este criminalul.
-
Regina King este vedeta celui de-al doilea sezon din American Crime, premiera de la FilmBox Premium
Are 45 de ani, a câștigat două premii Emmy și este vedeta-surpriză a serialului „American Crime”, care debutează cu sezonul 2, sâmbătă, 15 octombrie, la FilmBox Premium. Este vorba despre Regina King, actrița de culoare care a uimit criticii cu prestațiile ei din cele două sezoane ale lăudatei producții ABC, „American Crime”.
Cariera Reginei King a început acum mai bine de 20 de ani și actrița este cunoscută pentru rolul ei din „227”, un alt serial celebru nominalizat la Globul de Aur, dar și-a câștigat fanii odată cu lansarea, în 2015, a seriei „American Crime”. Descris ca „unul dintre cele mai bune showuri de televiziune de astăzi”, „American Crime” este o gândit ca o antologie de povești, fiecare sezon aducând aceiași actori în pielea unor alte personaje.
Astfel, în primul sezon o vedem pe Regina King în rolul unei femei muslumane de culoare, care trebuie să lupte împotriva stereotipurilor sociale. Despre rolul lui Aaliyah Shadeed, care i-a adus și un premiu Emmy anul trecut, pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, Regina avea să declare: „Am aflat, în primul rând, câte prejudecăți au de înfruntat musulmanii din America. Am lucrat cu o femeie muslumană, născută în SUA, și poveștile ei de viață m-au făcut să înțeleg mult mai bine cum era Aaliyah.”
În al doilea sezon, care are premiera pe 15 octombrie, ora 21:05, la FilmBox Premium, o vedem pe Regina într-un rol complet diferit. Ea dă viață acum personajului Terri Lacroix, mama exagerat de protectoare a unui băiat acuzat de agresiune sexuală. Încă o dată, prestația ei i-a adus mult râvnitul premiul Emmy la gala de anul acesta, actrița fiind la al doilea trofeu câștigat pentru rolurile sale din American Crime. Încântată de posibilitatea de a interpreta atât de multe personaje diferite, Regina King a declarat: „Pentru cei care ne-au urmărit în primul sezon, o să fie foarte interesant să ne vadă acum ca și personaje complet distincte, din toate punctele de vedere. Cred că va fi foarte intrigant pentru ei”.
Și veștile bune nu se opresc aici. Regina King a anunțat recent că a acceptat să apară și în sezonul 3 din American Crime, alături de Felicity Huffman („Neveste disperate”) și laureatul Oscar, Timothy Hutton. Până atunci, nu ratați primul episod al celui de-al doilea sezon din American Crime. Se vede sâmbătă, de la 21:05, pe FilmBox Premium. -
Noutățile lunii octombrie, la canalele FilmBox
A doua lună de toamnă vine la FilmBox cu multe surprize. Seriale în premieră, filme pentru toate gusturile și actori celebri, ele există toate în grila lunii octombrie, la canalele FilmBox.
„Pace, iubire și neînțelegeri” este recomandarea FilmBox Premium pentru iubitorii de comedii. Filmul, o producție 2011, oferă ocazia perfectă pentru reîntânirea cu Jane Fonda, care intră în rolul unei femei nonconformiste care va schimba radical viața fiicei sale. Acesta este o avocată din New York care pregătește o vacanță de vis pentru cei doi copii ai ei. Aici, planurile se schimbă și Diane va avea parte de o vară plină de iubire, muzică și surprize. Din distribuție mai fac parte Catherine Keener și Jeffrey Dean Morgan. Filmul se vede pe FilmBox Premium, duminică, 9 octombrie, de la ora 21:00.
„O zi în pantofii altcuiva” este comedia de la FilmBox Extra HD care îl aduce în prim-plan pe îndrăgitul Adam Sandler. Actorul, care s-a remarcat de-a lungul carierei sale în filme precum „Spanglish” sau „Un tătic grozav”, joacă rolul unui cizmar din New York, plictisit de viața lui banală. Într-o bună zi, el găsește o mașină de cusut magică în pivnița tatălui său (Dustin Hoffman). Apoi, află că noua sa mașină nu este o mașinărie obișnuită, ci îi permite să intre în viața clienților lui atunci când le încalță pantofii. Filmul este, de fapt, o fabulă despre societatea americană de azi, iar mesajul este că nu e niciodată prea târziu că să îți împlinești destinul și să îți găsești drumul în viață. Producția se vede pe FilmBox Extra HD, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 14:30.
Pe Nicholas Cage îl întâlnim luna aceasta în „Left behind”, un film de acțiune despre ceea ce pare a fi începutul Apocalipsei. Pelicula, o producție 2014, vorbește despre ce se întâmplă atunci când oamenii încep să dispară pretutindeni în lume și evenimentele neobișnuite par a nu se mai opri. Primii care înțeleg că ceva nu este în regulă sunt pasagerii zborului 747 atunci când observă că, brusc, avionul se golește inexplicabil, iar teroarea și haosul se instalează peste toți și toate. „Left behind” începe pe FilmBox Extra HD, duminică, 23 octombrie, de la ora 21:00.
În octombrie, iubitorii de seriale vor avea și ei multe motive de bucurie. Serialul „American Crime” revine cu noi episoade, în sezonul 2. Îndrăgiții actori Felicity Huffman, Timothy Hutton și Regina King intră în viața unor noi persoanje și spun o poveste despre discriminare, familie și încercări de viață. Serialul, pe care criticii îl numesc „cea mai bună, cea mai inteligentă dramă transmisă la TV anul acesta” începe pe FilmBox Premium, pe 15 octombrie, de la ora 21:05.
Și tot pe 15 octombrie, tot pe FilmBox Premium, de la ora 20:00 se vede un nou serial în premieră. „Jericho” este o producție 2016 care vorbește despre greutățile vieții celor care au construit viaducul Ribblehead din North Yorkishire. Serialul, considerat „primul Western britanic”, este semnat de Steve Thompson, creatorul celebrelor serii „Dr. Who” și „Sherlock”.
Mai mult... -
„19-2”, „American Crime 2” și „Jericho” – serialele lunii octombrie la FilmBox
În octombrie, canalele FilmBox aduc numeroase premiere. „American Crime”, „Jericho” și „19-2” sunt cele trei noi seriale ale căror prime episoade se văd la FilmBox, luna aceasta. Cu nume mari în distribuție și premii multe în palmares, premierele lui octombrie anunță o lună pe placul iubitorilor de seriale.
„19-2” este premiera cu care FilmBox deschide luna octombrie. Serialul, o producție canadiană a anului 2014, cu un rating de de 8,1 pe IMDB, îi aduce în prim plan pe Nick și Ben, doi polițiști din Montreal care arată cât de dificilă este viața în uniformă. În rolurile celor doi joacă Adrian Holmes și Jared Keeso, actori care se întâlnesc pentru a doua oară pe platourile de filmare, după drama SCI-FI „Elysium”. Pentru a înțelege cât mai bine personajele lor, cei doi actori principali s-au alăturat forțelor de poliție canadiene și o bună perioadă chiar au patrulat alături de acestea. „Băieții în albastru s-au descurcat de minune cu noi, ne-au luat sub aripa lor și s-au asigurat că suntem cât se poate de bine pregătiți”, a declarat Holmes. Până la sfârșitul filmărilor cei doi s-au îndrăgostit atât de tare de Montreal, încât și-au cumpărat chiar și proprietăți în zonă. Serialul „19-2” începe pe 1 octombrie, pe FilmBox, de la ora 21:00.
Cu trei nominalizări la Globul de Aur anul acesta și 2 premii Emmy câștigate, „American Crime” este una dintre capodoperele serialelor americane din ultimii ani. Regizată de câștigătorul premiului Oscar, John Ridley (12 Years a Slave), premiera de la FilmBox Premium este pe lista celor mai apreciate seriale ale momentului, criticii descriind serialul în cuvinte precum „unul dintre cele mai bune showuri de televiziune de azi”(John Hanlon), „cea mai bună, cea mai inteligentă dramă transmisă la TV anul acesta” (Pittsburg Post-Gazette). Nici actorii din distribuție nu se sfiiesc în a lăuda „American Crime”. Felicity Huffman („Neveste disperate”), care a primit anul acesta o nominalizare la Globul de Aur pentru rolul ei din serial, a declarat că „American Crime este paradisul oricărui actor”, în timp ce Timothy Hutton, și el nominalizat la un premiu Emmy pentru rolul lui Rus, din primul sezon, spune că „provocarea cea mai mare este să reușești să ștergi din memoria oamenilor personajul pe care l-ai jucat în sezoanele anterioare”. Vedeta, și totodată surpriza celui de-al doilea sezon din American Crime, este Regina King. Actrița, care a și câștigat recent premiul Emmy pentru rolul ei ca Terri LaCroix, a declarat: „Pentru cei care ne-au urmărit în primul sezon, o să fie foarte interesant să ne vadă acum ca și personaje complet distincte, din toate punctele de vedere. Cred că va fi foarte intrigant pentru ei”. Serialul se vede în premieră pe 15 octombrie, la FilmBox Premium, începând cu 21:05.
„Jericho”, serialul care are premiera pe FilmBox Premium, pe 15 octombrie, de la ora 20:00, este considerat „primul Western” britanic. Producție ITV a anului 2016, serialul este inspirat din greutățile vieții celor care au construit viaductul Ribblehead din North Yorkshire. Această producție, al cărei prim episod a strâns 3,3 milioane de spectatori, este creată de Steve Thompson, cel care semnează și „Dr. Who” și „Sherlock”. Drama în 8 episoade îi are în distribuție pe Jessica Raine și pe Hans Matheson. În timp ce Jessica este cunoscută pentru rolurile sale din „Robin Hood” și „Call the midwife”, pe Hans Matheson îl știm din „300: Rise of an Empire” și „Clash of the Titans”. Actorul, după terminarea filmărilor, a declarat că „Jericho este o poveste captivantă” al cărei succes este garantat de chimia dintre actori și de originalitatea scenariului.
Mai mult... -
La FilmBox Premium, vin regizori celebri și actori renumiți
Ultima săptămână a lunii septembrie aduce la FilmBox Premium regizori celebri și actori renumiți.
„În lipsa rațiunii” este o producție a anului 2015, semnată de inconfundabilul Woody Allen. Filmul, care se inspiră pe alocuri din celebrul roman al lui Dostoevski, „Crimă și pedeapsă”, spune istoria unui profesor de filozofie care și-a pierdut pofta de viață. Pentru a ieși din pasa proastă prin care trece, Abe (Joaquin Phoenix), comite un act grav, pe care el îl consideră justițiar și care reușește să îi dea o nouă perspectivă asupra vieții. Ceea ce nu bănuia, însă, este că gestul său va avea urmări grave asupra celor două femei care îl iubeau, Jill (Emma Stone) și Rita (Parker Posey). Producția, care poartă amprenta distinctă a renumitului său regizor, poartă un mesaj profund, propriu lui Woody Allen, și anume că standardele convenționale de bine și rău nu sunt valabile în cazul oamenilor geniali, ca Abe sau.... ca Woody însuși. Distribuția peliculei aduce împreună actori celebri precum Parker Posey sau Emma Stone, nominalizată la Oscar pentru rolul ei din „Birdman”, dar rolul principal îi aparține lui Joaquin Phoenix, care s-a îngrășat 15 kilograme ca să intre în pielea personajului său din această dramă impresionantă. Pelicula începe pe FilmBox Premium, miercuri, 28 septembrie, de la ora 21:00.
Tot săptămâna aceasta ne întâlnim cu încă un nume mare de la Hollywood, legendarul Al Pacino care joacă în „Umilirea”. Filmul, tot o producție a anului 2015, vorbește despre Simon Axler, un actor confuz, trecut de perioada sa de glorie, aflat în plină criză existențială. Ajuns în pragul disperării și cu gânduri de sinucidere, Simon găsește scăparea în brațele lui Pegeen (Greta Gerwig), pe care o cunoaște încă de când era mică. Acum însă, Pegeen este o lesbiană tânără și încântătoare, pentru care Simon va face o pasiune profundă. Pe măsură ce relația lor ciudată avansează, Simon își dă seama că diferența de vârstă și preferințele sexuale ale lui Pegeen sunt mai mult decât poate face față. Filmările pentru această producție au durat numai 20 de zile, fără niciun fel de repetiții înainte de scenele propriu-zise, aceasta fiind preferința regizorului Berry Levinson . „Barry a crezut că e metoda cea mai bună ca să facem filmul ăsta. Ca actor, te face să simți mult mai bine consistența, mesajul filmului”, a declarat Al Pacino despre recomandarea FilmBox. „Umilirea” începe vineri, de la 22:35, pe FilmBox Premium.
Mai mult...